Pasa Hassan
de George Cosbuc
Pe voda-l zareste calare trecând
Prin siruri, cu fulgeru-n mâna.
În laturi s-azvârle multimea pagâna.
Caci voda o-mparte, carare facând,
Si-n urma-i se-ndeasa, cu vuiet curgând,
Ostirea româna.
Cu tropote roibii de spaima pe mal
Rup frâiele-n zbucium si salta;
Turcimea-nvrajbita se rupe deolalta
Si cade-n mocirla, un val dupa val,
Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,
Se-nchina prin balta.
Hassan de sub poala padurii acum
Lui Mihnea-i trimite-o porunca:
În spatele-ostirii muntene s-arunca
Urlând ianicerii, prin flinte si fum, –
Dar pasa ramâne alaturi de drum
Departe pe lunca.
Mihai îi zareste si-alege vro doi,
Se-ntoarce si pleaca spre gloata,
Ca volbura toamnei se-nvârte el roata
Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi,
Si-o frânge degraba si-o bate-napoi
Si-o vântura toata.
Hassan, de mirare, e negru-pamânt;
Nu stie de-i vis, ori aieve-i.
El vede cum zboara flacaii Sucevei,
El vede ghiaurul ca-i suflet de vânt
Si-n fata-i puterile turcilor sunt
Tariile plevei.
Dar iata-l! E voda, ghiaurul Mihai;
Alearga navala nebuna.
Împrastie singur pe câti îi aduna,
Cutreiera câmpul, taind de pe cai –
El vine spre pasa: e groaza si vai,
Ca vine furtuna.
– “Stai, pasa, o vorba de-aproape sa-ti spun
Ca nu te-am gasit nicaierea” –
Dar pasa-si pierduse si capul si firea!
Cu frâul pe coama el fuge nebun,
Ca-n gheara de fiara si-n gura de tun
Mai dulce-i pierirea.
Salbaticul voda e-n zale si-n fier
Si zalele-i zuruie crunte,
Gigantica poart-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Si voda-i un munte.
– “Stai, pasa! Sa piara azi unul din noi.”
Dar pasa mai tare zoreste;
Cu scarile-n coapse fugaru-si loveste
Si gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboara soimeste.
Turbanul îi cade si-l lasa cazut;
Îsi rupe cu mâna vestmântul
Ca-n largile-i haine se-mpiedica vântul
Si lui i se pare ca-n loc e tinut;
Alearga de groaza pieririi batut,
Manânca pamântul.
Si-i dârdâie dintii si-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Si-Alah îi scurteaza grozava-i carare
Caci pasa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasa grabit,
Sa-i deie scapare.
Si-n ceasul acela Hassan a jurat
Sa zaca de spaima o luna,
Vazut-au si beii ca fuga e buna
Si bietului pasa dreptate i-au dat,
Caci voda ghiaurul în toti a bagat
O groaza nebuna.
