Trei, Doamne, si toti trei!
de George Cosbuc
Avea si dânsul trei feciori,
Si i-au plecat toti trei deodata
La tabara, sarmanul tata!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea ca-i greu razboiul,
N-ai timp sa simti ca mori.
Si luni trecut-au dupa luni –
Si-a fost de veste lumea plina,
Ca steagul turcului se-nchina;
Si mândrii codrului pauni,
Românii-au ispravit razboiul,
Ca s-au batut nebuni.
Scria-n gazeta ca s-a dat
Porunca sa se-ntoarca-n tara
Toti cei plecati de asta-vara –
Si rând pe rând veneau în sat
Si ieri si astazi câte unul
Din cei care-au plecat.
Si-ai lui întârziau! Plângând
De drag ca are sa-i revada,
Sta ziua-n prag, iesea pe strada
Cu ochii zarea masurând,
Si nu veneau! Si dintr-o vreme
Gemea, batut d-un gând.
Nadejdea calda-n el slabea,
Pe cât crestea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toti d-a rândul,
Dar nimeni stire nu-i stia.
El pleaca-n urma la cazarma
Sa afle ce dorea.
Caprarul vechi îi iese-n prag.
– “Ce-mi face Radu?î el întreaba,
De Radu-i este mai cu graba,
Ca Radu-i este cel mai drag.
– “E mort! El a cazut la Plevna
În cel dintâi sirag!
O, bietul om! De mult simtea
Ca Radu-i dus de pe-asta lume,
Dar astazi, când stia anume,
El sta nauc si nu credea.
Sa-i moara Radu! Acest lucru
El nu-l întelegea.
Blastem pe tine, brat dusman!
– “Dar George-al nostru cum o duce?
– “Sub glie, taica, si sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
– “Dar bietul Mircea?î – “Mort si Mircea
Prin vai pe la Smârdan.
El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos batut în cuie,
T;inea privirile-n pamânt,
Parea ca vede dinainte-i
Trei morti într-un mormânt.
Cu pasul slab, cu ochii beti
El a plecat, gemând p-afara,
Si-mpleticindu-se pe scara,
Chema pe nume pe baieti,
Si se proptea de slab, sarmanul,
Cu mâna de pareti.
Nu se simtea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri sa se simteasca;
El trebuia sa s-odihneasca –
Pe-o piatra-n drum sub un zaplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slabitul sau obraz.
Si-a stat asa, pierdut si dus.
Era-n amiazi si-n miez de vara
Si soarele-a scazut spre seara,
Si-n urma soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.
Treceau barbati, treceau femei,
Si uruiau trasuri pe strada,
Soldati treceau facând parada, –
Si-atunci, destept, privi la ei
Si-si duse pumnii strâns pe tâmple:
“Trei, Doamne, si toti trei!
