Iepurele, ogarul si copoiul

                                                        de Grigore Alexandrescu

Calitatile noastre cele mai laudate

Ne sînt ades în lume drept crime reprosate;

Aceasta se întîmpla de cîte ori prin ele

Oprim executarea intentiilor rele.

Iepurele odata

Fu tras la judecata

De un ogar. În tufe atuncea prezida

Copoiul, si sentinte fara apel el da.

Ogarul catre el asa se adresa

Si-n limba lui striga:

„O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc,

Te rog sa ma asculti: eu viu sa jeluiesc

De acest ticalos,

Ce sufletul mi-a scos.

Caci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii,

El fuge parc-ar fi gonit de vijelii;

S-apoi n-alearga drept,

Cu el sa poti da piept,

Ci merge tot cotis

Si sare curmezis;

C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet crestinesc.

Dar ce sa mai vorbesc,

Cînd chiar maria-ta, d-o fi cum am aflat,

Ai fost adeseaori de dînsul înselat?“

„Destul — latra atunci copoiul cafeniu —

Pe el nici îl ascult, purtarile-i le stiu,

Orice pentru el crez, si iata-l osîndit

Sa fie jupuit.

Carnea va ramînea pentru judecator,

Iar labele vor fi pentru jeluitor.