Vulpea liberala

                                                        de Grigore Alexandrescu

Vulpea fara-ncetare

Striga în gura mare

Ca de cînd elefantul peste paduri domneste

Trebile merg la vale si lumea patimeste.

Ca este nedreptate

Sa va sa cheltuiasca

Veniturile toate

Pentru masa craiasca.

D-acestea elefantul, cît a luat de stire,

Temîndu-se, cu dreptul, de vreo rasvratire,

Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,

O invita la curte, o-mbratise si-i zise:

“Am aflat, jupîneasa, ca ai mare talent.

Voi sa te pui în pîine;

Si începînd de mîine

Îti dam cu multumire,

Ca un semn de cinstire,

Al gainilor noastre întins departament.

Cauta-ti bine traba!”

-“Pe seama mea te lasa”,

Raspunse oratorul si, sarutîndu-i laba,

Se întoarse acasa.

În ziua vitoare,

Vulpea ca totdeauna veni la adunare;

Dar însa oblojita, pe sub barba legata,

Si cu un lipan mare la cap, înfasurata.

“Ce ai, de esti asfel? o întrebare toate.

-“Îmi e rau de aseara, îmi e rau cît se poate,

Si cu trebile tarii sa malasati în pace.

Craiul stie ce face;

El nencetat gîndeste la al obstii folos.

Adio! sunt bolnava; m-am înecat c-un os.”

 

Cunosc multi liberali, la vorbe ei se-ntrec,

Dar pîna în sfîrsit cu oase se înec.