Lupul moralist

                                                        de Grigore Alexandrescu

V-am spus, cum si se pare, de nu îti fi uitat,

Ca lupul se-ntîmplase s-ajunga împarat.

Dar fiindca v-am spus-o, voi înca sa va spui

Ceea ce s-a urmat subt stapînirea lui.

Auzind împaratul ca-n staturile sale

Fac napastuiri multe parosii dregatori,

Ca pravila sta-n gheare, ca nu e deal sau vale

Unde sa nu vezi jertfe mai multi prigonitori,

Porunci sa se strînga obsteasca adunare,

Lînga un copaci mare;

Caci vrea pe unii-altii sa îi cam dojeneasca,

Si-n putine cuvinte,

Sa le-aduca aminte

Datoriile lor.

Toti se înfatisara: si-naltimea lupeasca

Începu sa vorbeasca

C-un glas dojenitor:

„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?

Datoriile slujbei astfel le împliniti?

Nu aveti nici sfiala, nici frica de pacate,

Sa faceti nedreptate si sa napastuiti?

Toate slujbele voastre tara vi le plateste;

Înca, pe la soroace,

Cîte un dar va face.

Dar reaua naravire,

Ce o aveti din fire,

Nu se tamaduieste.

Vedeti cu ce morti grele

Se ispravesc din lume

Si cum lasa rau nume

Acei care fac rele.

Gînditi-va ca poate veti da cuvînt odata.

La-nalta judecata.

Gînditi-va la suflet, si luati de la mine

Pilda a face bine.“

Ast cuvînt minunat,

Pe care domnul lup auz ca l-a-nvatat,

Trecînd pe lînga sat.

La ziua unui sfînt, cînd preotul citea

Si propoveduia,

Pe multi din dregatori, sa plînga i-a-ndemnat.

„E! ce ati hotarît, jupîni amploiati?

Oare-o sa va-ndreptati?“

Îi întreba atunci înaltimea-mblanita,

Ce purta o manta de oaie jupuita.

„Spuneti, o sa schimbati purtarea-va cea proasta?“

— „Sa traiti la multi ani, dobitocia-voastra,

Raspunse un vulpoi, în slujbe laudat;

Ne poate fi iertat,

Sa va-ntrebam smerit, de vreti a ne-arata,

De unde-ati cumparat postavul de manta?“

Cînd mantaua domneasca este de piei de oaie,

Atunci judecatorii fiti siguri ca despoaie.