Gustarile, desi neglijate de “atentia” noastra, fac diferenta in apetitul copiilor: servite prea aproape de masa principala sau constituite in principal din alimente dulci (deserturi sau sucuri), scad pofta de mancare; pe de alta parte, inexistente, copilul va fi tentat sa ceara de mancare sau sa se refugieze in rontaieli inutile.
Gustarile copilului de 1-3 ani trebuie sa fie in numar de 2, insa acest lucru depinde foarte mult si de programul copilului: mai ales in cazul copilului ce abia si-a serbat prima aniversare si are 2 sesiuni de somn de-a lungul unei zile, va fi foarte dificil sa strecuram si cea de-a doua gustare in programul lui. Astfel, se recomanda o gustare de dimineata, servita in jurul orei 11 si una de seara, oferita dupa somnul de pranz, in jurul orei 16, insa intervalul orar poate fi altul, in functie de programul fiecarui copil in parte.
Gustarea ideala trebuie sa fie usoara si in cantitate potrivita (mai bine mai putin decat mai mult). Multi parinti prefera fructele ca si gustare, intrucat pot fi pregatite usor (spalate, curatate, feliate) si pot fi servite ” in deplasare”, imaginea parintilor care alearga cu scobitoarea infipta in bucatelele de fruct de prin parcuri fiindu-ne familiare tuturor.
Va propunem mai jos 2 tipuri de gustari, de dimineata si de seara, urmand ca voi sa alegeti/ combinati sugestiile noastre in functie de preferinte si disponibilitate:
Gustarea de fructe
Gustarea de dimineata – ora 11.oo
1 felie de paine cu crema de branza/ unt si 1 lingurita gem de casa
fructe variate taiate bucatele mici: mar, para, banana, piersica, pepene, caise, capsuni, pepene galben, struguri (jumatati, cu semintele scoase), ananas
emmenthaller, cheddar rase
1 pumn de-al copilului cu migdale, nuci, alune si seminte de floarea soarelui/ dovleac crude (dupa 2 ani, o gustare foarte sanatoasa, plina de acizi grasi omega 3)
1 iaurt simplu sau cu felii de fructe proaspete
milkshake: lapte, capsuni, banane, musli, si cateva nuci/ alune
sandvis cu branza si castravete
buchetele de conopida coapta (conopida condimentata se amesteca cu unt topi dupa gust si se da la cuptor pe hartie de copt)
1 felie de paine cu unt de arahide si felii de banana
pizza din chifla taiata jumatati cu mozzarella, rosii, ardei, porumb si sos de rosii, la cuptor pana la topirea branzei
popcorn la ceaun (nu la microunde) cu putina sare (recent s-a descoperit ca popcornul contine o cantitate dubla de antioxidanti fata de fructe si cu 70% mai multe fibre decat cerealele integrale)
legume crude sau la abur cu sosuri, humus sau dip-uri